Administratorul
Administrator
 Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 1077
|
|
Pe cine mai dam vina acum ?
După ce s-au străduit din răsputeri să-l tragă pe linie moartă pe primarul Mangaliei, căruia i-au purtat sīmbetele īntr-o veselie, consilierii locali răzvrătiţi şi-au pierdut obiectul muncii. Practic, s-au lăsat singuri fără grai! Fără capra vecinului īn funcţie, domnii īn cauză nu mai au cum să iasă īn evidenţă. Cīnd treburile merg cīt se poate de prost īn oraş, nu mai au pe cine să apuce de guler şi să-l tăvălească prin zăpadă pe post de duşman al poporului! La cine să ridice glasul şi cui să-i ţină lecţii de morală şi de patriotism local ieftin? Lui Mincă, actualul primar interimar? Īn primul rīnd, de Mincă nu se lipeşte morala socialistă. Pe urmă, nu este indicat să ridici glasul la el, pentru că s-ar putea să i se ridice sīngele conservator la cap şi, vorba aia, au mai furat-o şi alţii! Dincolo de toate aceste considerente de tactică şi etică politică, Ion Mincă este produsul emanat de consilieri īn fruntea Primăriei Mangalia. Ca atare, după regulile vechi de circulaţie, dacă dai īn domnia sa, atenţie, dai īn fabrici şi uzine! Vine vorba, pentru că economia locală este la pămīnt. Nu cred că suspendarea lui Tusac din funcţie a fost o măsură inspirată. Domnii consilieri au rămas fără calul lor de bătaie. Credeţi că se vor bate īntre ei? Deocamdată, nu. Cum nemulţumirile populaţiei se īnmulţesc pe zi ce trece, privirile cetăţenilor se īndreaptă către reformatorii deputatului Iorguş. Toată lumea aşteaptă minunile promise. Pīnă la debarcarea primarului ales prin vot democratic, se ştie cine era vinovat de toate relele din Mangalia Claudiu Tusac. Iorguş ştia să valorifice foarte bine momentele de presupusă criză. Chiar dacă era linişte īn oraş, provoca un subiect de dezbatere publică şi organiza lanţuri umane īn jurul unor pajişti cu iarbă pīrjolită declarate ad-hoc monumente ale naturii De cīnd şi-a lichidat politic finul, jubilīnd ca īn anii cu producţii record de pepeni, nu i-am mai auzit glasul. Pe cine să pună la stīlpul infamiei? Pe Mincă? Doar ce s-au īmpăcat pentru binele şi prosperitatea urbei! Să se īnfigă īn chica liberalului Sorin Andrei, abia sosit din China? Nu ţine. Ăsta, dacă, pīnă la urmă, candidează pentru şefia PNL Mangalia, spune tot īn legătură cu jocurile politice de pe plan local! Acum, dacă tot a nins şi e frig prin apartamentele sărăcăcioase ale mangalioţilor, pe cine să chemi la şedinţa cu părinţii? Dacă rămīnea Tusac primar, īl tundeau zero. Aşa, īn lipsă de argumente, Foleanu invocă, dacă am citit eu bine īntr-un ziar, chiloţii Monicăi Columbeanu şi botezul catolic al nu ştiu cărui copil. Ca nuca īn perete! Să te cruceşti, nu alta! De cīnd l-au ascuns, cu contribuţia inestimabilă a prefectului Palaz, fie-i intenţia uşoară, pe primarul Tusac, Consiliul Local o ţine langa cu şedinţele extraordinare. Poate că nu pricep eu prea bine fenomenele de la Mangalia şi capacitatea creatoare a deputatului Iorguş, dar nu am reţinut, de pe ilustra ordine de zi, nicio măsură care să schimbe cu ceva pulsul urbei, să mă determine să-mi scot pălăria īn faţa aleşilor. Cīt timp a fost Tusac primar, consilierii răzvrătiţi l-au acuzat că se opune transpunerii īn viaţă a unor proiecte măreţe! Vă aduceţi aminte cum dădea Iorguş, precum Moromete, cu căciula după cīini, plīngīnd de mila concetăţenilor săi? Cum blestema el ziua cīnd a ajuns Tusac primar! Acum, mă rog, cine se mai pune de-a curmezişul bunelor sale intenţii? Am reţinut două dintre priorităţile analizate īn regim de urgenţă de către Consiliul Local Mangalia: doleanţele omului de afaceri Nuredin Beinur şi soarta sediului PNTCD, susţinător al lui Iorguş. Īn aceeaşi notă, mă aşteptam să se discute şi despre situaţia locativă a pupezei din tei
Telegraf
|
_______________________________________



|
|